luni, 1 august 2016

Flori, a înflori, înflorire

Cele mai frumoase amintiri le am din natură. Și cele mai frumoase lecții, care au vorbit direct sufletului meu și au stat cu mine mereu le-am învățat tot în natură.
Îmi amintesc o lecție anume pe care am învățat-o de la un trandafir pe care l-am plantat cu mâna mea.
După mulți ani, aveam în sfârșit, o grădină!
Am cumpărat toate felurile de semințe care mi-au făcut cu ochiul pe internet sau în magazine, am cerut lăstari de trandafiri de la vecini, am cumpărat trandafiri cu rădăcină și am trecut la plantat!
Dintre toți trandafirii care s-au prins - vreo zece la număr, unul a devenit repede preferatul meu. Era inca mic, avea doar o singură rămurea pe care își creștea cu hărnicie un boboc neobișnuit de mare petru tulpina lui încă firavă.
Și pe măsură ce trecea timpul m-am trezit că urmăresc cu nerăbdare înflorirea lui.
La început totul mergea minunat. Zilele erau însorite și călduroase, bobocul de trandafir se anunța deja spectaculos, întrezăream puțin culoarea lui roșie-întunecată și mă bucuram deja imaginându-mi-l în toată splendoarea.
Apoi au început ploile și a venit frigul. Două săptămâni a plouat aproape în fiecare zi iar eu treceam înfrigurată prin dreptul micului trandafir și mă uitam să văd cum decurge înflorirea. Dar el nu făcea nmic. În fiecare zi era la fel ca înainte, nicio petală deschisă, nimic.
Două săptămâni a plouat, două săptămni a așteptat.
Apoi a venit și ziua în care ploia a stat și soarele s-a ivit din nou. Și atunci s-a întâmplat minunea: în câteva ore, bobocul de trandafir s-a transformat în cea mai frumoasă floare pe care am văzut-o vreodaă - floarea mea - mare cât o farfurie, etalând un roșu întunecat perfect, catifelată și strălucitoare și răspândind un miros de vis.

Zilele astea m-am tot gândit la floarea mea. Nu, nu m-am gândit... am retrăit-o. Ca și ea, mi-am crescut ființa interioară, Ca și ea, am stagnat uneori. Ca și ea, înfloresc acum.

Portugalia e minunată! Am descoperit că, de fapt, îmi plac oamenii. Am alergie la oamenii falși și mă sperie politețea de fațadă, mă enervează oamenii ”drăguți” - simt o puternică dorință de a-i provoca, pentru a vedea ce se ascunde sub mască, îmi plac oile negre și țapii ispășitori.
Și e minunat să întâlnesc atâția oameni cu care rezonez!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Designed By Blogger Templates