sâmbătă, 20 aprilie 2013

Secretul Umbrei


Ideea de Umbră nu e nouă. Însă Debbie Ford are meritul că vorbeşte despre ea în aşa fel încât să ne ajute să ajungem la o nouă înţelegere a rolului pe care aceasta o are în vieţile noastre:
"Încercând să manifestăm doar acele calităţi despre care credem că ne vor garanta acceptarea celor din jur, noi ne reprimăm cele mai preţioase şi mai interesante talente sau atribute, condamnându-ne astfel la o viaţă banală, în care nu facem decât să jucăm la infinit acelaşi scenariu de mult uzat. >>>
Asumarea părţilor pe care până acum le-am respins, proiectându-le în întunericul umbrei, reprezintă cea mai sigură modalitate de a ne actualiza întregul potenţial uman. Dacă ne împrietenim cu ea, umbra devine o hartă divină. Citită şi urmată corect, ea ne poate reconecta cu viaţa pe care ar trebui să o trăim, cu personalitatea pe care ar trebui să o avem şi cu contribuţia pe care ar trebui să o oferim societăţii."

Şi nu pot decât să-i mulţumesc acestei femei curajoase pentru modul în care cărţile ei mi-au atins viaţa.
Cărţile ei, Partea întunecată a căutătorilor de Lumină şi Secretul Umbrei,mi-au adus aminte de un articol pe care îl citisem în urmă cu doi ani în revista Formula As despre părintele Arsenie Boca:
Sub influenta cunostintelor de antropologie fizica, dobandite de la profesorul Francisc Iosif Rainer, va face mai tarziu un experiment care-i va confirma existenta celor doua tendinte contrarii care se manifesta in om, spre bine si spre rau, vizibile chiar pe chipul omului. Un celebru fotograf din Sibiu, Emil Fischer, a realizat dintr-o poza tip bust a Parintelui Arsenie doua fotografii distincte. Una, folosind jumatatea dreapta a fetei, pe care a unit-o tot cu jumatatea dreapta, in oglinda; cealalta, utilizand jumatatea stanga a fetei, lipita tot cu jumatatea stanga, in oglinda. Au rezultat doua figuri diferite, intrucat cele doua jumatati ale chipului omenesc nu sunt identice. Aratandu-i doctorului Francisc Rainer cele doua fotografii, acesta le-a caracterizat scriind sub figura obtinuta din partea dreapta, Sfantul, iar sub cea din partea stanga, Omul cavernelor.
Preotul Nicolae Streza, originar din Ludisor - Tara Fagarasului, astazi in varsta de 85 de ani, ucenic al Parintelui Arsenie din 1942, a vazut la Sambata cele doua fotografii, prin 1945-46, si da marturie ca "din fata dreapta s-a obtinut un chip de o frumusete angelica, cu fata alungita, serafic, cu o privire stralucitoare, senina, transfigurata. Din combinarea fetei stangi s-a obtinut o alta figura de om, cu capul turtit, cu ochii injectati de ura si violenta, cum rar se vede in realitate, poate numai la criminali si betivi ordinari".
Spre sfintenie tind, bineinteles, oamenii cu mare credinta in Dumnezeu, cu viata duhovniceasca intensa, cu preocupari spirituale permanente, care vor sa se uneasca cu Dumnezeu, iar in situatia omului cavernelor ajung indivizii stapaniti de ura si violenta, inrobiti de patimi. Cele doua stari extreme se afla ca potential in om, in fiecare dintre noi, si Dumnezeu ne-a dat liberul arbitru de a alege.
Concluziile acestui "joc" facut de Parintele Arsenie cu propriul chip ne starnesc si mai mult admiratia fata de nevointa sa continua de a se departa de omul cavernelor din el insusi, spre care avea libertatea sa cada, fata de efortul sau de a urca pana la nivelul inalt al omului care l-a facut straveziu in el insusi pe Domnul Iisus Hristos. Desigur, marea sa stradanie spre desavarsire a fost ajutata de harul Prea Sfantei Treimi, caci asa cum ne spune chiar Parintele, incurajator pentru noi toti, "Celuia ce da un pas catre Dumnezeu, Dumnezeu da 100 de pasi catre el".

Multă vreme m-am întrebat dacă eu aş avea curajul să privesc astfel în mine... Şi, da, înţelegând ce înseamnă cu adevărat Umbra, am reuşit.
Am luat şi eu o fotografie şi am făcut experimentul. Prima fotografie a fost cea „bună”. A reieşit o imagine a mea de-a dreptul simpatică. Semăna şi nu semnăna cu mine. Pur şi simplu persoana din fotografie mă ducea cu gândul la o fiinţă atât de incapabilă să gândească sau să simtă ceva „urât” încât părea inconştient de inocentă... O persoană pe care s-o placi fără dubii de la prima vedere.

Când am reunit celelate jumătăţi, figură obţinută m-a făcut să tresar: mă ducea cu gândul la vreun personaj de film cu acţiunea în epoca de piatră... Ce să-mi placă sau să accept la aşa ceva?
Şi, totuşi, „secretul” Umbrei constă tocmai în a folosi aceste caracteristici în folosul Întregului. Aşa că am petrecut mult timp examinând imaginea respectivă, până când am simţit că trec peste sentimentul de respingere. Am văzut-o cu alţi ochi, ca  şi cum abia aş fi întâlnit-o. Imaginea îmi sugera o persoană puternică. Puternică şi fizic, dar şi ca voinţă. O voinţă fără ţel, mai degrabă încăpăţânare, ca şi cum ar deţine, ba nu, ca şi cum ar fi un mecanism de urmat ţeluri. Deloc delicată. Şi nici empatică.

A fost uimitor... De câte ori nu m-am trezit etichetându-mă ca fiind „slabă”... Şi iată acum, o imagine ce-mi arată nu numai tărie, dar şi tenacitate. Care, culmea, sunt calităţi, în aceeaşi măsură în care pot fi şi defecte, depinde cum le folosim.

Este extraordinar ce potenţial avem, ca fiinţe umane. Câte „calităţi” şi „defecte” se află în acelaşi timp în noi. Depinde doar de cât de conştienţi suntem  dacă reuşim să folosim „calitaţile” umbrei în slujba luminii.

Debbie Ford a plecat dintre noi. A murit la vârsta de 57 de ani, fiind bolnavă de o formă rară de cancer. A lăsat lumii mesajul unei vieţi dedicată autocunoaşterii şi acceptării şi dovada unui curaj cu totul special, acela al asumării propriei vulnerabilităţi.

Efectul Umbrei - Un film pe care-l recomand:


Efectul Umbrei (film documentar) from Adina Amironesei on Vimeo.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Designed By Blogger Templates